Echipa FC Brașov va disputa patru meciuri amicale în cel de-al doilea stagiu de pregătire, programat în perioada 10-20 februarie, în Antalya.
"Vom continua pregătirile în Antalya unde avem perfectate patru meciuri de pregătire. Este foarte bine că ne vom antrena pe terenuri cu iarbă, dar vom avea parte și de o climă mai blândă. Nu mă interesează foarte mult rezultatele din aceste meciuri de pregătire, ci voi urmări ca jucătorii să pună în practică ce lucrăm la antrenamente și vreau să-i vad că joacă cu determinare și dăruire", a declarat antrenorul formației brașovene, Răzvan Lucescu, pentru site-ul oficial al clubului.
La ultimul antrenament înainte de plecare nu au participat jucătorii Mugurel Buga, Nae Constantin și Alin Stoica. Mugurel Buga s-a antrenat separat la Stadionul Tineretului, iar Nae Constantin a fost menajat, fundașul având o miozită la mușchiul drept abdominal. Alin Stoica nu s-a putut pregăti luni, din cauza unei gastrite acute.
Programul meciurilor amicale pe care FC Brașov le are programate în Turcia este următorul: cu Șahtior Donețk (Ucraina) în 12 februarie, cu Cernomoreț Odessa (Ucraina), în 14 februarie, cu FC Kaisar (Kazahstan) în 16 februarie și cu FC Taraz (Kazahstan) în 18 februarie.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER